1001 de nopti

O mie şi una de nopţi (arabă: كتاب ألف ليلة وليلة, kitāb 'alf layla wa-layla; persană هزار و یک شب, Hezār-o yek šab) e o antologie de poveşti culese de-a lungul secolelor de diferiţi autori, traducători şi literaţi din diferite ţări.
Cuprins [ascunde]
1 Origini
2 Structură
3 Caracteristici
4 Istorie şi versiuni
4.1 Influenţe timpurii
4.2 Versiuni
4.3 De-a lungul timpului
5 O mie şi una de Nopţi în culturile lumii
5.1 Literatură
5.2 Film şi televiziune
5.3 Muzică
5.4 Jocuri video
6 Note
7 Legături externe
7.1 Referinţe
7.2 Film şi televiziune
[modifică]Origini

Această culegere de poveşti îşi are originile în vechea Arabie şi Yemen, India antică, Asia Minor, vechea Persie (în special Sassanid, Egiptul Antic, mitologia din vechea Mesopotamie, vechea Sirie şi povestirile populare medievale arabice din era Califatelor, în ciuda faptului că cel mai vechi manuscript arabic datează din secolul al XIV-lea, iar cărţile de ştiinţă în general datează din 800-900 d.Hr.
Nucleul acestor povestiri este format de o carte antică persană intitulată Hazār Afsān arabă: هزار افسان,(în persană: هزارافسانه lit. O mie de poveşti). Compilatorul şi traducătorul acestor povestiri în arabă este povestitorul Abu abd-Allah Muhammed el-Gahshigar, ce a trăit, aproximativ, în secolul al IX-lea. Istoria Şeherezadei ce serveşte de cadru celorlalte povetiri, pare că a fost adăugată în secolul al XIV-lea. Prima compilaţie arabică modernă, elaborată cu materiale egiptene, s-a publicat în Cairo în 1835.
A cauzat un impact mare în Occident în secolul al XIX-lea, o epocă în care au început sa fie de mare anvergură expediţiile şi investigaţiile geografice şi descoperirea de culturi exotice. În realitate, O mie şi una nopţi s-a tradus pentru prima oară în 1704, dar acea primă versiune franceză, aparţinând lui Antoine Galland, era o adaptare, un text "curăţat" de actele de adulter şi faptele sângeroase ce abundă opera. Una din traducerile ce au ajuns populare a fost cea a lui Richard Francis Burton, diplomat, militar, explorator şi împătimit al culturii africane.
[modifică]Structură

Ce e comun tuturor ediţiilor celor O mie şi Una de Nopţi este istoria iniţială a formei narative: personajele regele Shahryar sau Shahryār (din persană شهريار, în general însemnând rege, conducător, padişah sau sultan) şi soţia sa Şeherezada (din în persană شهرزاده, în general însemnând orăşeancă) şi naraţia, un deviz incorporând poveştile în sine. Poveştile provin din povestea originală; unele sunt incorporate în alte poveşti, în timp ce altele încep şi se termină independente unele de altele. Unele ediţii conţin doar câteva sute de "nopţi", în timp ce altele includ 1001 sau chiar mai multe "nopţi".
Colecţia sau cel puţin câteva dintre poveşti desprinse au devenit cunoscute în Occident în timpul celui de-al XIX-lea secol, după ce a fost tradusă — prima ediţie în franceză şi pe urma în engleză şi alte limbi europene. La acea vreme a preluat titlul englez Arabian nights'Entertainment sau simplu Arabian Nights — Nopţi arabe. Cele mai cunoscute povestiri din O mie şi una de nopţi includ "Aladin şi lampa fermecată", "Ali Baba şi cei 40 de hoţi", "Cele şapte călătorii ale lui Sinbad Marinarul".
Ironia constă în faptul că exact aceste povestiri nu erau parte din "Nopţile" în versiunea sa arabă, ci au fost incorporate în colecţie de traducătorii europeni.


„The Sultan Pardons Scheherazade” de Arthur Boyd Houghton (1836–1875)
[modifică]Caracteristici

Atenţie: urmează detalii despre naraţiune şi/sau deznodământ.
Povestirea principală este despre Regele persan şi noua sa mireasă. Regele, Shahryar, după ce a descoperit infidelitatea primei sale soţii a executat-o şi a declarat toate femeile ca fiind infidele. A urmat o succesiune de căsătorii cu virgine, doar pentru a le executa în dimineaţa următoare nunţii. În cele din urmă, vizirul său nu a mai găsit nici o virgină. Şeherezada, fiica vizirului, s-a oferit pe sine ca să fie următoarea mireasă, iar tatăl său a acceptat cu greu de nevoie. În noaptea nunţii, Şeherezada îi spune regelui o poveste, doar că nu o termină. Regele în aşa fel este obligat de curiozitate să o lase în viaţă ca să poată afla finalul poveştii. În noaptea următoare, imediat ce termină de spus povestea, începe alta, repetând astfel obiceiul 1001 de nopţi. În final, ea dă naştere a trei fii, iar după cele 1001 de nopţi, sultanul îi anulează pedeapsa cu moartea şi trăiesc fericiţi (acesta fiind finalul cu care se încheie prima povestire, cea a propriei Şeherazada).
Poveştile sunt diverse: includ povestiri istorice, povestiri de dragoste, comedii,tragedii,legende religioase, poeme, parodii şi diferite forme erotice. Numeroase povestiri includ duhuri, magicieni şi locuri legendare, ce interfereaza cu persoane reale în locuri reale; istoricul calif Harun-al-Rashid este un protagonist comun, ca şi Abu Nuwas, poet de curte ce se bănuie ca fiind de asemenea o persoană reală, precum şi vizierul califului, Ja'far al-Barmaki. Câteodată, caracterele din povestirile Şeherezadei vor începe să spună altor caractere o proprie poveste, şi acea poveste să conţină o alta, rezultatul fiind o bogată textură narativă a întregii opere.
Diferitele versiuni conţin diferite detalii sau sfârşituri (în unele Şeherezada îşi cere iertare, în altele regele îşi vede proprii copii şi decide să nu-şi execute soţia, iar în altele sunt doar cu scop de a-l zăpăci pe rege) dar toate se termină când regele îşi iartă soţia şi îi cruţă viaţa.
Standardele narative pentru ceea ce constituie punctul culminant pare mai vast decât în literatura modernă. În timp ce în cele mai multe cazuri o povestire este oprită atunci când eroul principal se află în pericol de a-şi pierde viaţa sau orice alt necaz mare, în alte cazuri Şeherezada opreşte povestirea în mijlocul unei prezentări abstracte a unor principii filozofice sau puncte complexe ale filozofiei islamice, astfel demonstrând prin toate povestirile că este justificată mentalitatea sa de a se folosi de curiozitatea regelui pentru ceea ce va urma noaptea următoare ca să câştige încă o zi în viaţă.
[modifică]Istorie şi versiuni

[modifică]Influenţe timpurii


O pagină din Kelileh va Demneh datată din 1429, de la Herat, o traducere persană a Panchatantra — descrierea manipulativului vizir-şef, Dimna, ce încearcă să-şi conducă regele intr-un război
Povestirile din colecţie pot aparţine culturilor indiene, perse, egiptene precum şi anticele povestiri tradiţionale arabe.[1] Multe povestiri din folclorul indian şi cel pers combină povestiri una intr-alta[2] precum şi sursele iudaice.[3] Aceste povestiri erau probabil în circulaţie înainte să fie colectate şi unificate într-o singură colecţie. Această lucrare a fost formată mai departe de scribi, povestitori şi literaţi şi a fost dezvoltată şi transformată într-o colecţie de trei distincte capitole de naraţie în secolul al XV-lea:[1]
Poveştile persane influenţate de folclorul indian şi adaptate în arabă în secolul al X-lea.
Povestiri înregistrate de-a lungul secolului al X-lea.
Cultura medievală a folclorului egiptean.
Folclorul indian este reprezentat de anumite povestiri despre şi cu animale ce reflectă influenţele fabulelor din vechea limbă sanscrită. Influenţele colecţiei de povestiri şi legende indiene "Baital Pachisi" sunt notabile, de asemenea.[4] Jataka e o colecţie de 547 povestiri, ce conţine în cea mai mare parte povestiri cu morală sau scopuri etnice. Povestea Boului şi a Măgarului şi Povestea Comerciantului şi a soţiei sale sunt regăsite în cadrul povestirilor din ambele colecţii Jakata şi Nopţi arabe.[5]
Influenţele folclorului din Baghdad este reprezentat de povestirile despre şi cu califul Abbasid; influenţa de Cairo este evidenţiată de către Cârpaciul Maruf. Povestiri cum ar fi Columnele Iram-ului (misteriosul Ad, oraşul Iramului, descris în Coran [6]) e bazată pe legendele pre-islamice ale peninsulei Arabice; motivele sunt din povestea antică ce vine din Mesopotamia a lui Ghilgameş. Sunt notate, de asemenea, posibile influenţe greceşti.[7]
[modifică]Versiuni
Prima versiune europeană a celor O mie şi una de nopţi (1704-1717) a fost tradusă în franceză de Antoine Galland dintr-o versiune în arabă şi alte surse.[2] Această carte de 12 volume conţine O mie şi una nopţi, poveşti arabe traduse în franceză, incluzând povestiri ce nu erau în manuscrisul arab original. "Lampa lui Aladin" şi "Ali Baba şi cei 40 de hoţi" au apărut în prima versiune tradusă a lui Galland şi nu se regăsesc în manuscrisul original. El a scris că le-ar fi auzit de la un povestitor sirian creştin din Alep, un literat maronit numit "Hanna Diab."
Versiunea lui Galland era foarte populară de-a lungul Europei, iar versiunile mai târzii ale celor O mie şi una de nopţi au fost publicate de către editorul lui Galland fără consentimentul acestuia. O bine-cunoscută versiune tradusă în engleză este acea a lui Richard Francis Burton, intitulată Cartea celor o mie şi una de nopţi (1885). Spre deosebire de versiunea precedentă, această versiune de 10 volume nu a fost cenzurată. Cu toate că era editată în epoca victoriană, conţinea toate nuanţele şi subînţelesurile erotice ale surselor materiale saturate cu figuri de stil şi aluziile sexuale sau pederastice.
Burton s-a sustras legii victoriene cu un material obscen editând o ediţie privată doar pentru abonaţi destul de aproape de publicarea cărţii. Cele 10 volume originale au fost urmate de alte şase intitulate Suplimentarele nopţi la cele o mie şi una nopţi, ce au fost tipărite între 1886 şi 1888.


Poster al versiunii ruseşti ale celor 1001 nopţi.
Cea mai recentă versiune a "Nopţilor" o include pe cea franceză a doctorului J. C. Mardrus, tradusă în engleză de Powys Mathers, şi în mod remarcabil, o ediţie critică bazată pe manuscrisul sirian original din secolul al XIV-lea, aflat în Biblioteca Naţională, redactat în arabă de Muhsin Mahdi şi interpretat în engleză de Husain Haddawy, fiind cea mai lungă, dar şi cea mai bună versiune în limba engleză până în acel moment.
În 2005, academicianul brazilian Mademe Mustafa Jarouche a început publicarea versiunii tradusă în portugheză, bazată pe analiza comparativă a diverse manuscrise arabe. Primele trei volume din cele cinci sau şase planificate au fost publicate cuprinzând varianta siriană completă a cărţii (volumele 1 şi 2) şi parţial versiunea egipteană de mai târziu (volumul 3 şi restul).[8]
[modifică]De-a lungul timpului


Arabic Manuscrisul celor O mie şi una nopţi în 1300s
Specialiştii au reunit de-a lungul timpului istoria textului şi a apariţiei celor O mie şi una de nopţi :[9][10]
Cel mai vechi manuscris arab (câteva pagini scrise de mână) din Siria datând din timpuriul an 800 d.Hr., descoperit de un academician Nabia Abbott în 1948.
900; Menţionarea "Nopţilor" în "Fihrist" (Catalog de cărţi), Ibn Al-Nadim în Baghdad. Se menţionează despre istoria cărţii şi originile sale persane.
900; A doua veche referinţă la "Nopţi" în Muruj Al-Dhahab (Poiana de Aur) al lui Al-Masudi.
1000; Menţiune ce se referă la originea persană a numele celor O mie şi una Nopţi de Qatran Tabrizi în următorul cuplet în persană:
هزار ره صفت هفت خوان و رويين دژ
فرو شنيدم و خواندم من از هزار افسان
A thousand times, accounts of Rouyin Dezh and Haft Khān
I heard and read from Hezār Afsān (literally Thousand Fables)
1300; Existenţa manuscrisului sirian în Biblioteca Naţională din Paris (conţanând în jur de 300 de povestiri).
1704; traducerea franceză a lui Antoine Gallande prima versiune europeană a "Nopţilor". Volumele apărute mai târziu au fost introduse folosind numele lui Galland în pofida faptului că povestirile erau scrise de persoane necunoscute din ordinul editorului ce dorea să strângă cât mai multă popularitate pentru această ediţie.
1706; O versiune anonimă tradusă în limba engleză apare în Europa, versiunea "Grub Street".
1775; versiunea egipteană a "Nopţilor" numită "ZER", ediţie revizuită de Hermann Zotenberg, ediţie ce conţine 200 de povestiri (nu s-a păstrat nici un exemplar).
1814; Calcutta I, cea mai nouă versiune arabă existentă în versiune tipărită, este publicată de British East India Company. Un al doilea volum a fost tipărit în 1818. Ambele aveau 100 de povestiri fiecare.
1825-1838 ; Ediţia Breslau/Habicht este publicată în arabă în 8 volume. Christian Maxmilian Habicht (născut în Breslau, Germania, 1775) a colaborat cu tunisianul Murad Al-Najjar şi a creat această ediţie conţinând 1001 de povestiri. Folosind versiunea "Nopţi", povestiri din Al-Najjar, şi alte povestiri din surse necunoscute, Habicht a publicat versiunea sa în arabă şi în germană.
1842-1843; Patru adiţionale volume de Habicht.
1835 versiunea Bulaq version; Aceste două volume, tipărite de guvernul egiptean, sunt cea mai veche versiune tipărită (de către o editură), în arabă de un non-european. Este varianta textului ZER.
1839-1842; Calcutta II (4 volume) este publicată. S-a reclamat a fi bazată pe un antic manuscris egiptean (ce nu a fost găsit niciodată). Această versiune conţine mai multe elemente şi povestiri decât versiunea lui Habicht.
1838; versiunea Torrens în engleză.
1838-1840; Edward William Lane publică traducerea în engleză. Notabil pentru excluderea conţinutului ce Lane considera ca fiind "imoral" precum şi notele antropologice despre obiceiurile arabe scrise de Lane.
1882-1884; Poetul John Payne publică o versiune tradusă în întregime în limba engleză după Calcutta II, adăugând povestiri din Calcutta I şi Breslau.
1885-1888; Richard Francis Burton publică în engleză o traducere din diverse surse. Versiunea sa accentuează sexualitatea povestirilor cenzurate în traducerea Lane.
1889-1904; J. C. Mardrus publică o versiune în limba franceză folosind ediţiile Bulaq şi Calcutta II.
1984; Muhsin Mahdi publică în limba arabă o traducere despre care zice că ar fi copia fidelă a vechii versiuni arabe existente.
1990; Husain Haddawy publică în limba engleză o traducere a versiunii lui Mahdi.
[modifică]O mie şi una de Nopţi în culturile lumii

[modifică]Literatură
Influenţele "Nopţilor" în lumea Literaturii sunt imense. Scriitori diverşi de la Henry Fielding până la Naguib Mahfouz au făcut referiri la această operă în propriile creaţii.
Exemple ce conţin influenţe:
Edgar Allan Poe a scris "Thousand and Second Night" ca o povestire separată, denumită "The Thousand and Second Tale of Scheherazade". Descrie cea de-a 8-a şi finala călătorie a lui Sinbad Marinarul, împreună cu diverse misterioase întâlniri ale lui Sinbad şi echipajul său; anomaliile sunt descrise în notele explicative ale povestirilor. În timp ce regele este schimbător, exceptând cazul elefantului ce cară lumea în spate aşezat pe spatele unei broaşte ţestoase, toate aceste mistere sunt reale, iar evenimentele au loc în diverse locuri de-a lungul sau înaintea vieţii lui Poe; Povestirea se termină cu regele dezgustat de povestea Şeherezadei încât dispune ca a doua zi să fie executată.
Bill Willingham, creatorul seriei de comic Fables, a folosit povestirea celor 1001 Nopţi ca bază pentru prefaţa Fables: 1001 Nights of Snowfall. În carte, Snow White îi povesteşte sultanului despre Fables, caracter literar magic, pentru a împiedica moartea acestuia.
Două remarcabile novele bazate pe cele 1001 Nopţi sunt Arabian Nights and Days - Nopţi şi zile arabe de Naguib Mahfouz şi When Dreams Travel - Când visul călătoreşte de Githa Hariharan. Cartea pentru copii The Storyteller's Daughter - Fiica povestitorului de Cameron Dokey este, de asemenea, derivată din cele 1001 Nopţi.
1001 Nopţi a inspirat poezia engleză. Două exemple sunt poemul lui Alfred Tennyson, "Recollections of the Arabian Nights - Recolecţii ale nopţilor arabe" (1830) şi cel al lui William Wordsworth "The Prelude - Preludiul" (1805).
The Book of One Thousand and One Nights - Cartea celor O mie şi una Nopţi are un ciudat verişor: The Manuscript Found in Saragossa - Manuscrisul din Saragossa, de Jan Potocki. Un nobil polonez din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce călătoreşte în Orient pentru a căuta ediţia originală a celor 1001 Nopţifără rezultat. Întorcându-se în Europa, el a scris piesa sa de rezistenţă, o povestire cadru pe mai multe nivele.
În lucrările sale, Jorge Luis Borges face referire adeseori la cele 1001 Nopţi.
De asemenea o mare influenţă are asupra faimoaselor ficţiuni de horror şi ştiinţă, scriitorul H. P. Lovecraft în primii săi ani în care se imagina pe sine trăind aventurile eroilor din carte. S-a inspirat şi în faimosul său "Necronomicon".
În criticile sale asupra adaptării pentru cinema "Metaphors on Vision," avangardistul regizor Stan Brakhage metaforic compară studio-ul de film Hollywood cu povestirile Şeherezadei, numindu-l "... eroina celor o mie şi una nopţi (Şeherezada trebuie să fi fost muza celei de-a şaptea arte)..."
În 2005 scenaristul Jason Grote folosea devizul literar al celor O mie şi una Nopţi pentru a crea 1001, combinând tradiţionala povestire a Şeherezadei cu aluzii literare şi culturale de la Egipt până la Flaubert, Jorge Luis Borges, "Vertigo" filmul lui Hitchcock , şi "Thriller"-ul lui Michael Jackson. Caracterele principale alternează între a juca rolurile Şeherezadei şi a regelui Shahriyar şi cele ale lui Dahna din palestina şi evreul Alan, ce sunt doi studenţi indrăgostiţi din modernul New York. Sceneta a avut premiera în Denver în 2006 şi a deschis în ediţia din octombrie 2007 a periodicului New York City puternice treceri în revistă.
În 2005 novelistul Joseph Covino Jr adapta povestirile clasice ale celor 1001 Nopţi într-o trilogie formată din două părţi, intitulată "Arabian Nights Lost: Celestial Verses 1&II - Pierderea nopţilor arabe: Versete Celestiale I şi II"[1], [2]
[modifică]Film şi televiziune
Fișier:Arabian Nights Miniseries 1.jpg
Mili Avital în rolul Şeherezadei şi Dougray Scott în rolul sultanului Shahryar, în miniseria aparţinând companiei ABC/BBC Nopţi arabe.
Au existat mai multe adaptări ale "Nopţilor" pentru televiziune şi cinema.
Atmosfera celorO mie şi una nopţi a influenţat filme cum e cel al lui Fritz Lang în 1921 Der müde Tod, filmul de Hollywood din 1924 The Thief of Bagdad-Hoţul din Bagdad în rolul principal cu Douglas Fairbanks, şi remake-ul britanic al aceluiaşi din 1940. Diverse povestiri au servit ca sursă de material pentru Aventurile Prinţului Achmed (1926), cel mai vechi film de desene animate existent.
Una din variantele bazate pe cele O mie şi una nopţi, a fost cea din 1942 cu filmul intitulat The Nights-Nopţi arabe, în rolurile principale Maria Montez - Şeherezada, Sabu Dastagir - Ali Ben Ali şi Jon Hall - Harun al-Rashid. Povestirea dă naştere tradiţionalei versiuni a cărţii. În film, Şeherezada este o dansatoare ce încearcă să-l înfrângă pe califul Harun al-Rashid şi se căsătoreşte cu fratele său. După ce încercarea iniţială a Şeherezadei eşuează iar ea e vândută ca sclavă, o aşteaptă multe aventuri. Maria Montez şi Jon Hall au jucat în rolurile principale în filmul din 1944 Ali Baba şi cei 40 de hoţi.
În 1959 UPA scoate o versiune animată despre Mr. Magoo, bazată pe cele 1001 Nopţi arabe.
Osamu Tezuka a lucrat la două adaptări filmografice, filmul pentru copii Sinbad no Bōken din 1962 şi Senya Ichiya Monogatari din 1969, un film de animaţie pentru adulţi.
Cea mai comercială versiune de succes bazată pe 1001 de Nopţi a fost Aladdin, filmul de desene animate aparţinând companiei Walt Disney, ce avea în rolurile principale vocile lui Scott Weinger şi Robin Williams. Filmul a avut diverse continuări sau reluări cum ar fi seria de televiziune Aladdin, aparţinând aceleiaşi companii.
"The Voyages of Sinbad" - Călătoriile lui Sinbad a fost adaptat pentru televiziune şi film de multe ori, cea mai recentă fiind versiunea de desene animate din 2003 Sinbad: Legend of the Seven Seas - Sinbad: Legenda celor şapte mări, în rolurile principale având voci ca cele ale lui Brad Pitt şi Catherine Zeta-Jones. Poate că cel mai faimos film al lui Sinbad a fost cel din 1958 The Seventh Voyage of Sinbad - A şaptea călătorie a lui Sinbad, produsă de Ray Harryhausen, pionier în tehnica de animaţie stop-motion (tehnică ce foloseşte ecrane fotografice cu fotografii reale ale unor obiecte, ce rulate una după alta dau senzaţia de mişcare proprie; un exemplu este stop-motion cu plastilină).
O recentă adaptare pentru televiziune, câştigătoare a premiului Emmy, miniseria Arabian Nights - Nopţi arabe, regizat de Steve Barron în rolul Şeherezadei cu Mili Avital iar Dougray Scott în cel al lui Shahryar. Original a fost prezentat mai mult de două nopţi în 30 aprilie şi 11 mai a anului 2000 de către compania ABC în Statele Unite ale Americii şi de către BBC One în Regatul Unit.
O altă notabilă versiune a celor 1001 Nopţi include faimosul film italian Il fiore delle mille e una notte de Pier Paolo Pasolini din 1974 şi filmul francez din 1990 Les 1001 nuits, în care Catherine Zeta-Jones îşi face debutul în cinematografie în rolul Şeherezadei. Mai există numeroase producţii Bollywood, incluzând Aladdin and Sinbad. În această versiune cei doi eroi se întâlnesc şi îşi împărtăşesc unul altuia aventurile; duhul lămpii este o femeie, iar Aladdin se căsătoreşte cu ea în loc de prinţesă.
[modifică]Muzică
În 1888, compozitorul rus Nikolai Rimsky-Korsakov completează Op. 35 Scheherazade, în patru părţi, bazată pe patru din povestirile celor 1001 Nopţi: "The Sea and Sinbad's Ship," "The Kalendar Prince," "The Young Prince and The Young Princess," şi "Festival at Baghdad."
Există diverse muzicaluri şi operete de Nopţi arabe, fie bazate pe o povestire în particular fie desenând în general atmosfera cărţii. Cea mai notabila este Chu Chin Chow (1916) şi muzicalul Kismet (1953), ca să nu menţionăm nenumăratele muzicaluri şi pantonime ale poveştii lui "Aladdin."
În 1990 a ieşit premiera La Noche de las Noches - Noaptea nopţilor, o lucrare pentru cuartet de coarde şi electronice de Ezequiel Viñao (bazată pe cartea lui Burton "Book of the Thousand Nights and a Night"- "Cartea celor o mie şi una de nopţi")[11]
În 1975, grupul Renaissance - grup de rock progresiv, a scos un album numit Scheherazade and Other Stories - Şeherezada şi alte povestiri. A doua jumătate a acestui album constă în totalitate pe "Song of Scheherazade - Cântecul Şeherezadei", o compoziţie orchestrală rock bazată pe cele 1001 Nopţi.
În 1999, grupul power metal Kamelot a inclus în albumul lor The Fourth Legacy un cântec intitulat "Nights of Arabia".
În 2003, grupul de nordic experimental indie pop When (Pedersen) a scos un album intitulat Pearl Harvest cu versuri din The Nights.
În 2007, duo-ul japonez de muzică pop BENNIE K a scos un single intitulat "1001 Nights", şi un video muzical bazat pe The Nights.
În 2007, grupul Finnish Symphonic Metal Nightwish au compus un cântec "Sahara" inclus în albumul Dark Passion Play şi în care se relatează despre povestirile celor 1001 nopţi.[12]
În 2008 a luat fiinţă grupul australian metalcore, Ebony Horse, denumit după povestirea "The Ebony Horse".
Vezi şi: List of stories within The Book of One Thousand and One Nights
[modifică]Jocuri video
În 1990 EGA PC jocul de aventuri Quest for Glory II: Trial by Fire este bazat peThe Nights.
The Nights este baza pentru povestirea video jocului Sonic and the Secret Rings. În povestire, Sonic the Hedgehog este împins în povestire de către Shahra Duhul Inelului pentru a salva nopţile arabe ce sunt şterse de ticălosul duh Erazor. Duhul a fost cândva duhul lămpii din povestirea lui Aladdin şi responsabilul ce l-a transformat pe Regele Solomon în schelet. Şi alte lte caractere sunt preschimbate cum ar fi: Miles "Tails" Prower în locul lui Ali Baba, Knuckles the Echidnaîn locul lui Sinbad, şi Doctorul Eggman în locul lui Regelui Shahryār.
Primul set de expansiune din Magic: The Gathering a fost "Arabian Nights (Magic: The Gathering)",conţinând cărţi bazate sau inspirate pe 1001 Nopţi Acesta include cartea numită "Shahrazad" ce cere ca doi jucători să joace un joc separat inclus în jocul principal .
Jordan Mechner s-a bazat pe The Nights in populara serie Prince of Persia.
The Magic of Scheherazade îşi preia titlul din protagonista poveştilor.
1,001 Nights, un joc de povestitori, proprietar Meguey Baker, ce pune jucătorii în roluri de curteni în palatul sultanului şi le este interzis să abandoneze rolul din diferite motive. Cu trecerea timpului, schimbă turul la spus poveşti şi se pedepsesc unul pe celălalt ca şi diversele caractere din povestiri în timp ce încearcă să câştige favoruri la curte şi să-şi câştige libertatea.